Ambasadorul Belgiei, la inaugurarea primei investiţii străine la Mărăcineni , Buzau

Romanian

Este vorba despre un centru de afaceri româno-belgian

Ambasadorul Belgiei în România, Philippe Beke, a participat, ieri, la Buzău, la inaugurarea primului centru de afaceri româno-belgian din judeţ. La eveniment au luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, centrul fiind dezvoltat de Filip Verschelde, cel care îl deţine de altfel, şi Freddy Jacobs, preşedintele Camerei Imobiliare Belgia – România.

 

"Din experienţa pe care o am, consider că este foarte important să începi alfabetul cu A, B şi C.  În economie, asta înseamnă să ai grijă de ceea ce vei dori să faci în viitor  şi care sunt intenţiile de urmat. Această iniţiativă de a avea un centru în comuna Mărăcineni reprezintă un beneficiu atât pentru partea belgiană cât şi pentru investitorii români. Un asemenea centru este ca un pom care poate să crească foarte mare, dar trebuie să fie îngrijit, ţinând cont de mediul în care creşte. Buzăul este o zonă în care poţi dezvolta un centru de afaceri, nu este cu nimic mai prejos decât Bucureştiul, şi are foarte multe avantaje competitive. Sprijinim autorităţile locale şi centrale în iniţiativele lor de dezvoltare a infrastructurii, tocmai în scopul de a ajuta aceste centre de afaceri în viitor. Iniţiativa domnului Freddy Jacobs de a înfiinţa această cameră la Buzău este binevenită şi de aceea am rugămintea ca primarul acestei comune şi preşedintele Consiliului Judeţean să dea o mână de ajutor la dezvoltarea centrului în perspectiva colaborărilor viitoare pe care investitorii belgieni le pot avea cu investitorii români. Sunt convins că în perioada următoare acest centru de afaceri se va dezvolta şi se va auzi de el”, a declarat Philippe Beke, ambasadorul Belgiei în România.

 

Centrul de afaceri nou inaugurat a fost construit în comuna Mărăcineni ca urmare a achiziţionării unei proprietăţi private, fondatorii acestuia intenţionând ca în perioada următoare să pună la punct toate detaliile pentru desfăşurarea activităţii investitorilor străini doritori.

„Noi, cetăţenii comunei Mărăcineni, ne bucurăm că avem o astfel de firmă. Poate aşa se va da startul şi pentru alte companii, să vină pe raza comunei noastre sau chiar în judeţ. Am să mă străduiesc să sprijin această societate cu tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea sa şi a localităţii noastre. Este o onoare că s-au gândit să facă acest centru de afaceri aici. Avem la nivelul comunei 292 de societăţi comerciale, dar toate româneşti, iar aceasta este prima care vine dintr-o ţară străină”, a precizat Constantin Dumitru, primarul comunei Mărăcineni.

În prezent, în acest centru de afaceri urmează a-şi derula activitatea opt firme, printre care una olandeză, care se ocupă cu cultivarea cartofilor, şi o alta care are ca activitate transportul animalelor în Belgia. Centrul de afaceri va asigura în primul rând baza materială a investitorilor, care vor beneficia de tot sprijinul necesar în activitatea lor. Dezvoltatorii acestuia speră ca în anul următor numărul firmelor să crească, iar centrul să devină o oportunitate pentru investitorii români şi belgieni, o cale de legătură între aceştia.

„De profesie sunt veterinar, şi ţinând cont de aceasta, am călătorit prin mai multe ţări, astfel că am descoperit şi România. Mă bucur că am această şansă, şi că am renunţat la modelul de business pe care doream să îl dezvolt, în creşterea animalelor, şi am ajuns la ajutarea acestor firme mai mici. Nu am întâmpinat probleme în crearea centrului, pe partea financiară am fost ajutat de domnul Freddy Jacobs şi astfel sunt foarte mulţumit de România”, a declarat Filip Verschelde, patronul centrului de afaceri.

 

 

 

 

more info:  frjacobs@telenet.be

Galerie in anexa
Sursa: opinia Buzau 10 october 2012